10. Care sunt componentele unei centrale de biogaz?

Deşi există mai multe tipuri de instalaţii de biogaz, partea tehnică a fiecărei instalaţii trebuie să funcţioneze conform aceleiaşi metode. Această „inimă” a instalaţiei serveşte doar scopului de a produce biogaz. Principala diferenţă apare la nivelul alegerii substraturilor şi tratamentului relevant (partea de intrare). Utilizarea energetică, mai departe, a gazului face de asemenea subiectul unor discordanţe si poate fi vazută ca o caracteristică adiţională a instalaţiei, depinzând de principalele rezultate: gaz, electricitate sau căldură (partea de ieşire).

Pregătirea şi tratarea colectorului:
Majoritatea substraturilor necesită pre-tratare cum ar fi amestecarea, îndepărtarea materiei necorespunzătoare, tăierea sau diluarea.

Unitatea de fermentare 1:
După tratare, pregătire şi o posibilă depozitare, substraturile sunt introduse în unitatea de fermentare 1. Acest prim container este destinat substraturilor proaspete şi este necesar pentru începerea procesului de fermentare. Este nevoie de o cultură de start pentru procesele discontinue, în cele continue culturile de bacterii sunt deja existente. Timpul în care aceste substraturi rămân în primul digerator variază între 20 şi 80 de zile. Cantitatea de gaz produsă nu este foarte mare, tot gazul generat fiind captat în colectorul de gaz. Temperatura digeratorului trebuie să fie între 40-60° C. Astfel, digeratorul trebuie să dispună de un sistem de încălzire, deseori amplasat în subsolul unităţii de fermentare.

Unitatea de fermentare 2:
Ambele containere ale unităţii trebuie neapărat să fie protejate împotriva apei şi gazelor, etanşe şi încălzite. De obicei sunt realizate din oţel sau fier-beton.

Agitatorul/ Mixerul:
Fiecare digerator trebuie să conţină un mixer, crucial pentru păstrarea omogenităţii substratului şi garanţia că gazul este eliberat în mod egal.

Rezervorul de gaz:
Gazul din rezervor variază, deci acesta ar trebui s afie flexibil. Totuşi, trebuie prevenită intrarea aerului. Primul rezultat al progresului este producerea biogazului şi reziduurilor din unităţile de fermentare.

Reziduurile:
Reziduurile din unităţile de fermentare sunt fertilizatori de o înaltă calitate. În timpul procesului de fermentare carbonul este descompus iar raportul carbon-azotat din îngrăşământ se apropie. Deci azotul este mai uşor de manevrat iar efectul de fertilizare este mai uşor de calculat. De asemenea volumul este redus iar îngrăşământul mai cursiv. Există şi avantaje adiţionale: atenuarea mirosurilor neplăcute şi distrugerea buruienilor.

Unitatea de căldură şi instalaţia de energie:
De obicei, biogazul ajunge în unitatea de producere a căldurii sau în instalaţia de energie, însă poate fi curăţat şi folosit pentru alimentarea vehiculelor sau introdus în reţeaua de gaz natural.

Curăţarea gazului:
Tot biogazul folosit în mod normal trebuie curăţat prin îndepărtarea hidrogenului sulfurat şi amoniacului.